“Right choice. Right people. Right solutions. – These are the main principles that guide our company.”

Audit Financiar

Modalitatea cea mai frecventă prin care utilizatorii de situații financiare pot obține informații fiabile constă în efectuarea unui audit independent. Ulterior, informatiile auditate sunt utilizate in procesul decizional, pornind de la ipoteza ca aceste informatii sunt rezonabil de complete, exacte si nepartinitoare.

PKF CONSULTOR este autorizat, potrivit legislaţiei în vigoare de către autoritatea competentă, respectiv Camera Auditorilor Financiari din România, să desfăşoare audit în conformitate cu reglementările adoptate de aceasta.

Societatea noastră este cuprinsă în lista persoanelor juridice care pot audita fonduri europene și alte fonduri nerambrusabile de la alți donatori, conform Protocolului încheiat între Ministerul Fondurilor Europene (MFE) și Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR).

Serviciile pe care le oferim sunt:

– Auditul situaţiilor financiare – în conformitate cu Standardele Camerei Auditorilor Financiari din România, reglementările contabile naţionale şi/sau Standardele Internaţionale de Raportare Financiară.

– Auditul cu scop special – poate avea ca obiect raportări contabile/ manageriale;

– Auditul situatiilor financiare consolidate – întocmite potrivit standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS) sau normelor de grup;

– Misiuni de revizuire a situaţiilor financiare;

– Compilare de situaţii financiare – întocmite în conformitate cu alte sisteme de raportare contabilă(IFRS)

– Servicii de asistenţă financiară: Due diligence financiar-contabil si juridic pentru achizitii, fuziuni, divizari; intocmirea de proiecte de fuziune/ divizare; evaluarea afacerilor; consultanta in management/ diagnostic economico-financiar (analiza costurilor, a performantelor, a bonitatii unei societati).

– Auditarea Proiectelor Finanțate din Fonduri Europene – auditul realizat pentru proiectele finanţate prin fonduri nerambursabile obţinute de la diferite instituţii de stat sau ale UE. Vă putem susţine proiectul prin analizarea şi verificarea naturii, legalităţii şi corectitudinii cheltuielilor ocazionate de proiect.

– Inventarierea – Dacă inventarierea patrimoniului a devenit o necesitate, noi va putem oferi serviciile acestea: Organizarea, realizarea şi monitorizarea inventarierii patrimoniului – acest pachet de servicii este destinat tuturor societatilor care doresc o evaluare externa.

Auditorii noștri sunt absolvenți ai cursurilor de specializare și perfecționare pentru fonduri europene, organizate de CAFR în condițiile și cu respectarea prevederilor Protocolului încheiat între Ministerul Fondurilor Europene (MFE) și Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) și au experiență în auditarea modului de utilizare a fondurilor europene, asistând numeroși clienți, beneficiari ai proiectelor cu finanțare nerambursabilă, în misiuni de audit asupra modului de utilizare a fondurilor europene.

Pentru a afla mai multe informații despre serviciile de audit financiar, contactaţi-ne prin formularul de contact sau direct la office@pkfconsultor.ro sau tel/fax: 021.252.38.80